Război Israel-Hamas, ziua 109: „Israelul distruge sistemul alimentar din Gaza”, susține ONU / 21 de soldați israelieni uciși în sudul Fâșiei Gaza

Război Israel-Hamas, ziua 109: „Israelul distruge sistemul alimentar din Gaza”, susține ONU / 21 de soldați israelieni uciși în sudul Fâșiei Gaza
Război în Gaza / Sursa foto: Profimedia
Publicat: 23/01/2024, 09:09
Actualizat: 23/01/2024, 13:43
13:42

Iohannis, despre conflictul din Gaza: Singura soluție valabilă rămâne cea cu două state

Este nevoie de o soluție politică pe termen lung, care să conducă la o pace justă, iar singura variantă viabilă rămâne soluția celor două state, spune Klaus Iohannis despre conflictul din Fâșia Gaza.

„În ceea ce privește evoluțiile din Orientul Mijlociu, am condamnat ferm atacul Hamas, din primul moment deja, și am pledat, totodată, pentru respectarea strictă a dreptului internațional, inclusiv a dreptului internațional umanitar, acordând ajutor umanitar civililor din Gaza. Este clar, după aceste luni de conflict deschis, că este nevoie de o soluție politică pe termen lung, care să conducă la o pace justă, iar singura variantă viabilă rămâne soluția celor două state, cu respectarea atât a aspirațiilor legitime ale poporului palestinian, cât și a dreptului la securitate al Statului Israel”, spune Klaus Iohannis la întâlnirea anuală cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România, citat de Mediafax.

În contextul conflictului din Fâșia Gaza, adaugă el, România a desfășurat și o operațiune foarte dificilă de oferire de asistență și sprijin pentru cetățenii români de acolo.

„Adresez și cu acest prilej mulțumiri autorităților române implicate în operațiunea de evacuare a cetățenilor români afectați, precum și partenerilor din Israel, Egipt, Qatar și Iordania pentru sprijinul oferit”, încheie Iohannis.

11:43

Premierul Netanyahu, după ce 21 de soldați IDF au fost uciși de HAMAS: „Israelul nu va înceta să lupte până la victoria absolută”

Premierul israelian a transmis că deplânge moartea celor 21 de soldați IDF și dorește „să întărească familiile dragi ale eroicilor războinici căzuți pe câmpul de luptă”.

Israelul „nu va înceta să lupte până la victoria absolută”, a spus premierul Benjamin Netanyahu.

Articolul integral AICI.

09:30

21 de soldați IDF au fost UCIȘI după ce Hamas a distrus două clădiri în Gaza. Președintele Israelului: „O dimineață insuportabil de grea”

Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au anunțat că 21 de soldați au fost uciși după ce gruparea islamistă Hamas a provocat prăbușirea a două clădiri în Fâșia Gaza.

Isaac Herzog, președintele Israelului, a transmis pe X că este o „dimineață insuportabil de grea”

CITEȘTE CONTINUAREA ȘTIRII AICI…

08:51

Statele Unite cer Israelului să protejeze persoanele nevinovate, după ce forţele iau cu asalt un spital din Gaza

Statele Unite au cerut luni Israelului să protejeze persoanele nevinovate din spitale, personalul medical şi pacienţii, în timp ce forţele israeliene au luat cu asalt un spital şi au asediat un altul în timp ce înaintau în vestul oraşului Khan Younis din Gaza, relatează Reuters.

Locuitorii au declarat că bombardamentul din aer, de pe uscat şi de pe mare a fost cel mai intens în sudul Gaza de la începutul războiului, în octombrie. Trupele au pătruns pentru prima dată în districtul Al-Mawasi, în apropiere de coasta mediteraneană, la vest de Khan Younis, principalul oraş din sudul Gaza. Acolo, au luat cu asalt spitalul Al-Khair şi au arestat personalul medical, a declarat pentru Reuters purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din Gaza, Ashraf al Qidra, conform News.ro.

Israelul nu a transmis niciun cuvânt despre situaţia de la spital, iar biroul purtătorului de cuvânt al armatei nu a făcut niciun comentariu.

Armata a declarat ulterior că trei soldaţi israelieni au fost ucişi luni în sudul Gaza. Qidra a declarat că cel puţin 50 de persoane au fost ucise duminică seară în Khan Younis, în timp ce asediile la unităţile medicale au însemnat că zeci de morţi şi răniţi nu au fost la îndemâna salvatorilor.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, a declarat luni că Israelul are dreptul de a se apăra, dar a adăugat: „Ne aşteptăm ca ei să facă acest lucru în conformitate cu dreptul internaţional şi să protejeze cât mai mult posibil oamenii nevinovaţi din spitale, personalul medical şi pacienţii.”

Israelul spune că luptătorii Hamas operează în spitale şi în jurul acestora, ceea ce Hamas şi personalul medical neagă. Israelul a lansat săptămâna trecută o ofensivă pentru a captura Khan Younis, despre care spune acum că este principalul cartier general al militanţilor Hamas responsabili pentru atacurile din 7 octombrie asupra sudului Israelului, care au ucis 1.200 de persoane, potrivit bilanţului israelian. Israelul a jurat să elimine Hamas, mişcarea islamistă palestiniană care conduce Gaza şi care a jurat să distrugă Israelul.

„Israelul distruge sistemul alimentar din Gaza”, afirmă raportorul special al ONU

Raportorul special al ONU pentru dreptul la hrană, Michael Fakhri, a afirmat că Israelul distruge sistemul alimentar din Gaza, într-o postare pe X, luni, potrivit CNN.

„Este fără precedent să faci o întreagă populaţie civilă să fie înfometată atât de complet & rapid. Israelul distruge sistemul alimentar din Gaza. Israelul impune în mod intenţionat o rată ridicată de boală, malnutriţie prelungită, deshidratare + înfometare prin distrugerea infrastructurii civile”, a declarat Fakhri, citat de News.ro.

Asediul israelian din Gaza a devastat zone întinse din teritoriu, a diminuat rezervele de alimente, combustibil şi apă şi a zdrobit sistemul medical al enclavei.

Peste 1,9 milioane de palestinieni au fost strămutaţi cu forţa, mulţi de mai multe ori, potrivit agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...